MIRCEA CEL BĂTRÂN, comandant de oști și domn al Țării Românești (1386-1418). În 1388 M. cel B. a ocupat fosta stăpânire de sorginte bizantină a lui Dobrotici, precum și Silistra, organizând apărarea acestora și a liniei Dunării în fața marii ofensive a lui Murad I, condusă de vizirul Ali Çandarli. A rezistat la primul akîn (atac cu trupe de jefuitori) asupra Țării Românești organizat de Hoça Firuz bei între 1389 și 1391, și a contraatacat în 1393, distrugând baza achingiilor de la Karinova (Bulgaria), cea mai adâncă ofensivă românească în teritoriul stăpânit de otomani. A purtat nenumărate lupte cu sultanul Baiazid I, victoria sa de la Rovine, sau de pe apa Argeșului, datată din 1394 sau 1395, ca și participarea sa la cruciada de la Nicopole (1396) fiind doar momente de vârf ale unui efort militar cu totul deosebit. Stăpânind o Țară Românească cu cel mai întins teritoriu medieval, cuprinzând și Făgărașul, banatul de Severin (unde a creat dregătoria românească a banilor), Țara Carvunei, Silistra, Podunavia (numele bizantin al viitoarei Dobrogi), și „părțile tătărești” de la N Dunării (în principal Bugeacul), până la „Marea cea Mare”, M. cel B. a purtat cel mai cuprinzător titlu domnesc cunoscut, s-a îngrijit de organizarea armatei (neadmițând nici o scutire de la „oastea cea mare”) și este singurul domn român care nu a fost vasal nimănui. Cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, ale cărui pretenții de dominație nu le-a tolerat și care a adăpostit pe rivalul său Vlad I (1396), a încheiat un singur tratat de alianță antiotomană în 1395, preferând legăturile diplomatice cu regele Poloniei Vladislav Jagełło (1391, 1403, 1411), îndreptate în principal împotriva lui Sigismund. Susținut în relațiile cu Polonia de domnul Moldovei Petru al Mușatei, ulterior, la rândul său, sprijinind pe Alexandru cel Bun, M. cel B. a fost o prezență importantă în relațiile internaționale ale vremii, delegația sa participând la conciliul general al lumii creștine de la Konstanz (în 1414-1418), la congresele de familie ale regilor Jagełłoni etc. M. cel B. s-a implicat în luptele dintre fiii rivali ai lui Baiazid I, în alianță cu cu beiul de Kastamonu (în N Anatoliei), impunând în Rumelia stăpânirea protejatului său Musa Celebi (1411-1413), apoi candidatura lui Mustafa Celebi (1416), care venea de la curtea sa, sprijinind mișcarea scribului Bedr-ed-din Mahmud împotriva sultanului Mehmed I, în final respingând la Dunăre expediția acestuia din 1417 împotriva Țării Românești. A acordat atenție sistemului intern de cetăți (Severin, Heraclea-Enisala ș.a.), înălțând puternica cetate insulară de la Giurgiu, care i-a devenit o a doua reședință, cu scopul apărării liniei Dunării și a drumului comercial care trecea pe aici și în legătură cu care acordă primul privilegiu comercial negustorilor din Liov, în realitate din întreaga Polonie și Lituanie. Ctitor al mănăstirilor Brădet și Cozia (la aceasta din urmă i se află mormântul). Fără rezistența antiotomană a lui M. cel B. statutul politic al Țărilor Române față de Înalta Poartă ar fi fost altul.